“Ziua noastră o petrecem la tine. Deschide-ți ușa la distracție”
Art. 1. Organizatorul
Organizatorii campaniei promoționale “Ziua noastră o petrecem la tine. Deschide-ți ușa la distracție“, denumită în ceea ce urmează „Campania” sunt:
– S.C. Romanian Franchise Systems S.R.L., Str. Scoarței nr 11, sector 5, București, Nr. Reg. Com. J40/9190/1993, CUI – RO3774405;
– S.C. Jerry’s Pizza Nord S.R.L., Str. Scoarței nr 11, sector 5, București, Nr. Reg. Com. J40/1926/2002, CUI RO14509340 ;
– S.C. Jerry’s Pizza Est S.R.L., str. Scoarței nr 11, sector 5, București, Nr. Reg. Com. J40/4622/1998, CUI RO10556918, prin intermediul tuturor unităților lanțului Jerry’s Pizza, denumite în ceea ce urmează “Organizatorul”.
1.2. Participanții la Campanie sunt obligați să respecte termenii și condițiile prezentului regulament al Campaniei denumit în continuare “Regulamentul”.
1.3. Pentru aducerea la cunoștință a participanților, Regulamentul este întocmit și este disponibil în mod gratuit pe site-ul https://www.jerryspizza.ro/campanii/Campanie%20aniversara. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica, completa și / sau schimba prevederi ale Regulamentului pe parcursul desfășurării Campaniei, având obligația de a anunța participanții în mod oficial prin publicarea pe site-ul https://www.jerryspizza.ro/campanii/Campanie%20aniversaracu cel puțin 2 zile lucrătoare înainte de data la care orice modificare/ completare/ schimbare la Regulament va deveni aplicabilă.
1.4 Regulamentul este întocmit și va fi făcut public prin grija Organizatorului. Anexele sau actele adiționale la Regulament fac parte integrantă din acesta.
Art.2. Durata, etapele și locul de desfășurare a Campaniei
2.1. Campania se va desfasura in perioada 7 iulie – 31 august 2022.
2.2. Campania este organizată și se desfășoară pe pagina web https://www.jerryspizza.ro/campanii/Campanie%20aniversara și este destinată consumatorilor din orașele în care există magazine Jerry’s Pizza, respectiv în București, Ploiești, Brașov, Constanța, Pitești, Craiova.
2.3 Premiile câștigate pot fi revendicate până la data de 10 decembrie 2022.
Art. 3. Drept de participare
3.1. Pot participa în această Campanie doar persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, care se afă în orașele în care există magazine Jerry’s Pizza – București, Ploiești, Brașov, Constanța, Pitești, Craiova – și care doresc să participe la Campanie, cunoscând prevederile prezentului Regulament.
3.2. Nu au dreptul de participare la această Campanie angajații Organizatorului și ai agenției de publicitate implicată în realizarea acestei Campanii.
3.3. Prin participarea la Campanie, participanții confirmă cunoașterea prevederilor Regulamentului și își exprimă acordul în privința termenilor și conditiilor acestuia.
3.4. Înmânarea premiilor poate fi un eveniment publicitar cu caracter public. Participarea la Campanie presupune acceptul expres și liber exprimat al câștigătorilor referitor la faptul că, în baza acordului lor scris, persoana lor, numele, prenumele, localitatea în care domiciliază și materialele foto, audio și video înregistrate de Organizator, pot fi făcute publice și folosite pentru a face publică premierea și asocierea cu marca Jerry’s Pizza®, însă doar în legatura cu prezenta Campanie și fără a leza imaginea ori drepturile acestor persoane. Cesiunea și utilizarea de către Organizator a acestor imagini se va face fără nici un fel de plată suplimentară pentru cedenți.
Art. 4. Produse participante
4.1. La această Campanie participă produse din meniul Jerry’s Pizza. Detalii despre produsele participante se regăsesc la art. 5 si art 6 din Regulament.
Art. 5. Mecanica promoțională
5.1. În perioada 7 iulie – 31 august 2022, cu scopul de a promova platformele de comanda online si a celebra aniversarea de 25 de ani brandului Jerry’s Pizza, pe platforma https://www.jerryspizza.ro/campanii/Campanie%20aniversara va fi disponibila o pagină cu 25 de ușițe. Prin accesarea acestor ușite (prin click) participantii vor putea câștiga unul dintre premiile zilnice disponibile. Nu toate ușițele vor avea un premiu asociat. Premiile constau in produse din meniul Jerry’s Pizza.
5.2. Pentru a se putea inscrie participantii vor trebui:
– sa acceseze link-ul primit in mesajul email de confirmare a comenzilor efectuate in perioada campaniei pe site-ul www.jerryspizza.ro sau prin aplicatia mobila Jerry’s Pizza, disponibila in Google Play, App Store sau Huawei Galery.
– să completeze corect datele personale solicitate. Numărul de telefon folosit pentru inscrierea ca participant la Campania promotionala trebuie să fie același numar de telefon folosit pentru plasarea comenzii.
– să își exprime acordul cu privire la prelucrarea datelor personale in scopul participarii la aceasta Campanie promotionala, incluzand aici atat datele preluate in cadrul platformei de Campanie, cat si datele preluate la efectuarea comenzilor pe site sau prin aplicatie in perioada derularii Campaniei,
– sa isi exprime acordul cu privire la Regulamentul Campaniei promotionale.
– sa deschida una din cele 25 de ușițe disponibile in pagina de campanie.
Fiecare link primit in urma efectuarii unei comenzi online, da dreptul la deschiderea unei singure ușițe din cele 25. Fiecare link odata accesat si utilizat pentru dechidera unei ușițe, nu mai poate fi accesat ulterior.
5.3. Prin accesarea link-urilor primite si deschiderea ușițelor care contin premiile zilnice, participantii vor fi automat inscrisi si la extragerea finala, in care vor intra cu un numar de șanse egal cu numărul înscrierilor făcute prin algoritmul anterior de deschidere a ușițelor.
5.4 Extragerea finala se va desfasura prin platforma www.random.org si va avea ca rezultat extragerea a 25 de castigatori eligibili. Fiecare din cei 25 de castigatori va primi câte un premiu („Marele Premiu”) constand din 25 de pizza de 25cm cu 2 toppinguri
5.5. În extragerea finala vor intra toți participanții care s-au înscris pe platforma conform algoritmului de mai sus, inclusiv cei care au câștigat deja premii prin deschiderea ușițelor .
5.6. La extragerea finala se vor extrage cate 25 castigatori plus 3 rezerve.
5.7. Înregistarea video a extragerii finale și lista câștigătorilor vor fi făcute publice pe https://www.jerryspizza.ro/campanii/Campanie%20aniversara cel tarziu pana la data de 20 septembrie 2022.
5.8. Pentru a participa la Campanie nu se va percepe niciun fel de taxă de participare, iar participanții nu vor suporta alte costuri suplimentare.
Art. 6. Premiile
6.1. În Campanie se vor acorda premii constand într-un număr de 25 000 de produse din meniul Jerry’s Pizza, din care: 625 buc. Pizza 25cm cu 2 topp*; 124 buc. Pizza clasic 25cm; 124 buc. Pizza HoneyMustard Chicken 25cm; 124 buc. Pizza AllCheese 25cm; 124 buc Calzone; 124 portii Cartofi Wedges; 124 portii Inele Ceapa; 124 buc. Desert Cup; 186 buc. Coleslaw; 186 buc. Focaccia; 248 buc. Meniu Carnaciori si 22.887 buc. sosuri, cu o valoare comercială totală de 147.032lei TVA inclus.
Valoarea individuala a premiilor:
Denumire premiu | Valoare unitara lei (tva inclus) |
Premii zilnice: | |
Pizza Clasic 25 cm | 24.95 |
Pizza AllCheese 25 cm | 23.95 |
Pizza Honey Mustard Chicken 25 cm | 24.95 |
Calzone | 23.95 |
Meniu carnaciori | 22.25 |
Cartofi Wedges | 7.95 |
Inele Ceapa | 7.95 |
Foccacia | 6.95 |
Coleslaw | 6.95 |
Desert cup | 8.25 |
Sos | 4.75 |
Marele premiu: | |
25 pizza de 25 cm cu 2 toppinguri* | 603.75 |
Nota:
*) cele 2 toppinguri luate in considerare nu fac parte din categoria gourmet. In cazul in care castigatorul va selecta toppinguri din aceasta categorie va trebui sa achite diferenta. In plus, in cazul in care castigatorul doreste sa adauge toppinguri suplimentare, in afara celor 2 incluse in premiu, va trebui sa achite diferenta de pret corespunzatoare.
6.2. Câștigătorii premiilor oferite în cadrul acestei Campanii nu au posibilitatea de a primi contravaloarea în bani a premiilor sau schimbarea acestora cu alte bunuri/ produse și nici să solicite schimbarea parametrilor/caracteristicilor premiilor.
6.3. Toate premiile acestei Campanii trebuie revendicate pana la data de 10 decembrie 2022, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, în caz contrar acele premii nerevendicate ori necâștigate din cadrul Campaniei, nu mai sunt datorate de către Organizator.
Art. 7. Acordarea premiilor și înștiințarea câștigătorilor
7.1. Premiile zilnice,
Vor fi disponibile câte 428 premii zilnice, care vor fi accesibile prin deschiderea ușițelor conform procedurii urmatoare:
a) participantii care au accesat link-ul si au deschis o ușiță castigatoare, vor putea vedea pe loc ce produs au castigat. De asemenea, vor primi pe adresa de mail o informare cu produsul castigat si detalii despre revendicarea lui.
b) Produsele castigate vor putea fi revendicate in baza codului unic primit in cadrul mesajului email de confirmare a castigului. Codul va putea fi introdus in sectiunea „Aplica cod promotie” la plasarea urmatoarei comenzi online, fie pe site fie in aplicatia mobila.
7.2 Marele Premiu
Se vor acorda 25 de premii cu titlul de Marele Premiu prin extragerea finala prin procedura urmatoare:
a) toti participantii la deschiderea ușițelor vor intra in extragerea finala cu atatea sanse cu cate ușițe au deschis in etapa anterioara;
b) extragerea se va efectua prin www.random.org;
c) se vor extrage 25 de castigatori, plus 3 rezerve, iar rezultatele extragerii vor fi afisate cel tarziu la data de 20 septembrie, pe pagina https://www.jerryspizza.ro/campanii/Campanie%20aniversara
d) In situatia in care unul dintre castigatori nu poate fi contactat pentru validare intr-un interval de 48 ore de la afisarea listei de castigatori, acesta va fi invalidat si se va trece la contactarea urmatorului nume din lista de 3 rezerve extrase.
e) pentru validarea premiului, dar si pentru indeplinirea obligațiilor fiscale, Organizatorul condiționează atribuirea premiilor de comunicarea si prezentarea actelor de identitate, inclusiv CNP, acestea fiind necesare în scopuri fiscale, conform pct. 9 din Regulament.
f) In urma validarii telefonice, castigatorii vor primi un mesaj email continand modalitatea de intrare in posesie a premiului.
g) Premiile constand in 25 de pizza de 25 cm cu 2 toppinguri se vor acorda sub forma de coduri unice si vor putea fi revendicate atat online, la urmatoarea comanda, cat si fizic, prin ridicare din oricare din magazinele Jerry’s Pizza, in baza codurilor castigatoare primite. În cazul în care câștigătorul dorește să ridice toate cele 25 de pizza in același timp, este rugat să anunțe în prealabil la telefon *3030.
7.3. Data limită pentru revendicarea tuturor premiilor este 10 decembrie 2022.
Art. 8. Responsabilitate
8.1. Conform legislației aplicabile, Organizatorul este obligat să facă publice numele câștigătorilor prezentei Campanii și premiile acordate.
8.2. Furnizarea incompleta sau refuzul unui Participant declarat câștigător de a i se prelucra datele personale în scopul prezentului Regulament, cât și refuzul de a i se înscrie numele pe liste făcute publice de Organizator, îndreptățește Organizatorul să refuze acordarea / alocarea Premiului, Participantul declarat câștigător fiind astfel descalificat automat.
8.3. Organizatorul se obligă să respecte legislația privind protecția datelor cu caracter personal pe Durata Campaniei. Astfel, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la prezenta Campanie și să le utilizeze conform prezentului Regulament și legislației în vigoare. Detalii suplimentare pe https://www.jerryspizza.ro/index.php/termeni-si-conditii#politica-de-confidentialitate .
8.4. Organizatorul este îndreptățit să ia toate măsurile necesare în caz de tentative de fraudare a Campaniei, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei Campanii, a mărcii Jerry’s Pizza® sau a Organizatorului.
8.4 Participantii sunt raspunzatori de modul in care gestioneaza link-urile si codurile unice primite prin participarea la aceasta Campanie, precum si de securitatea sistemelor si a retelelor informatice pe care le folosesc prin participarea la Campanie.
Art. 9. Taxe
9.1. Conform dispozitiilor art. 110 Cod fiscal veniturile supuse impozitului pe venit din premii sunt impozabile prin retinere la sursa cu o cotă de 10% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu. Organizatorul se obligă să calculeze, să reţină la sursă şi să vireze impozitul datorat pentru premiile acordate către câştigători, în conformitate cu dispoziţiile Codului Fiscal, doar pentru premiile efectiv revendicate de către câștigători.
9.2. Câştigătorii sunt exclusiv răspunzători pentru completarea şi depunerea oricăror altor declaraţii cu privire la câştigarea Premiului, necesare după intrarea în posesia Premiului.
9.3.Toate costurile ce decurg din ridicarea Premiilor obţinute, precum și orice altă cheltuială suportată de Participanți ocazionată de intrarea în posesie a premiilor obţinute, fără a se limita la cheltuieli cu transportul și cazarea, cad exclusiv în sarcina câştigătorilor.
9.4.Prin participarea la Campanie, participanții declară că sunt de acord cu mecanismul de impozitare aplicat premiilor din prezenta Campanie.
Art. 10 Linia telefonica
10.1. Pe perioada de desfășurare a Campaniei, cei interesați pot suna la numarul de telefon 0373 30 30 30(linie cu tarif normal) pentru a afla mai multe informații în legatura cu Campania (condiții de participare la Campanie, premii, modalitate de acordare a premiilor etc.), precum și pentru sugestii sau eventuale plangeri.
10.2. Programul de funcționare a liniei telefonice este, pe perioada Campaniei, zilnic de luni până duminică, între orele 09.00 – 24.00. De asemenea, orice mesaj se poate comunica și pe adresa de mail client@jerryspizza.ro
Art. 11 Litigii
Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la campania promoționala se vor soluționa pe cale amiabilă, iar în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente de la sediul Organizatorului.
Art. 12 Forță majoră
12.1. Pentru scopul acestui Regulament, forța majoră înseamnă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevăzut de către Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voința sa și a cărui apariție pune pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin Regulament.
12.2. Dacă o situație de forță majoră împiedică sau întârzie total sau parțial executarea Regulamentului și continuarea Concursului, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi împiedicată sau întârziată. Organizatorul dacă invocă forță majoră este obligat să comunice Participanților la Campanie, existența acesteia, în termen de 5 zile lucrătoare de la apariția cazului de forță majoră.
Art 13. Imagini Produse Participante
Imaginile premiilor constând în produse din meniul Jerry s Pizza, se regăsesc pe site-ul www.jerryspizza.ro