Stimate client,
În urma unui atac informatic, deja investigat de autorități, o parte redusă a bazei de date de clienți online Jerry’s Pizza, a fost afectată. Organele de cercetare penală au fost imediat sesizate. Atacul a fost blocat în foarte scurt timp, dar este posibil ca o parte a informațiilor din unele conturi să fi fost expuse.
Nu au fost expuse deloc adresele de livrare și nici datele cardurilor bancare, care sunt în deplină siguranță, fiind gestionate de procesatorul de plăți.
Este posibil ca numărul dumneavoastră de telefon si adresa de e-mail să fi fost expuse în mod neautorizat, ceea ce înseamnă probabilitatea de a primi, în perioada urmatoare, mesaje nesolicitate (SPAM). Vă rugăm să tratați cu atentie mesajele nesolicitate și să nu accesați link-uri care nu prezintă încredere.
Jerry’s Pizza a luat deja toate măsurile pentru preîntâmpinarea altor incidente similare.
Pentru comunicări sau semnalarea oricăror situații vă rugam să folosiți adresele de email gdpr@jerryspizza.ro sau office@jerryspizza.ro.
Ne cerem scuze pentru orice inconveniente cauzate de atacul la care am fost supuși și vă mulțumim pentru înțelegere!
Cu prietenie,
Echipa Jerry’s Pizza
7 Ianuarie 2023